Fotbaliștii nu mai sunt „sclavi”. Camera Deputaților a aprobat modificarea Legii insolvenței, jucătorii pot rezilia unilateral contractul dacă nu sunt plătiți

Fotbaliștii nu mai sunt
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbaliștii cluburilor care intră în procedură de insolvență vor putea să își rezilieze unilateral contractele dacă nu sunt plătiți pentru o perioadă lungă de timp. Este rezumatul modificării Legii insolvenței, modificare aprobată de Camera Deputaților la inițiativa Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN). Modificarea vine ca o victorie pentru fotbaliști în urma cazurilor repetate semnalate în ultima perioadă la cluburi din eșaloane inferioare, cel mai cunoscut astfel de caz fiind la Metalul Reșița. 

Potrivit comunicării făcute de ANAF, fotbaliștii pot depune la Comisia Națională de soluționare a Litigiilor o cerere de reziliere a contractelor în cazul în care sunt minimum 90 de zile de neplată de la scadență și neachitarea a minimum 75% din drepturile financiare.

La Articolul 75, Aliniat 2 din Legea insolvenței nr. 85/2014, a fost introdus un al treilea punct, care face referire directă la dreptul sportivului de a participa la competiție. Iată cum arată acum acest articol de lege:

(2) Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1):

a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului;

b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți;

c) procedurile extrajudiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federațiilor sportive care funcționează potrivit Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect denunțarea unilaterală a contractelor individuale de muncă sau convențiilor civile ale sportivilor și sancțiuni sportive aplicabile în această situație sau orice alte litigii având ca obiect dreptul sportivului de a participa la competiție.

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×